Pelerinajul de criză şi regionalizarea gigacaloriei0
Când un reprezentant al puterii (cam sărac la minte) a clamat că „numai Dumnezeu ne mai poate salva din această criză”, ar fi trebuit să se rupă carnea de furie de pe noi. Pentru că, a-l i...
Când un reprezentant al puterii (cam sărac la minte) a clamat că „numai Dumnezeu ne mai poate salva din această criză”, ar fi trebuit să se rupă carnea de furie de pe noi. Pentru că, a-l i...
România îşi menţine obiectivul de adoptare a monedei euro în cursul anului 2015, a reieşit din discuţiile avute în şedinţa Comitetului interministerial de resort, conduse de premierul Emil B...
"Trăim vremuri incerte şi ne întrebăm toţi care va fi următoarea ţară care va cădea, care va cădea în instabilitate economică", a declarat şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks....
În perioada 31 octombrie – 4 noiembrie 2011 o delegaţie a proiectului Salvaţi Copiii de Abandon şi Neintegrare - SCAN va efectua o a doua vizită de studiu în Danemarca. Scopul acesteia îl rep...
Domnule prim-ministru, Am remarcat cu stupoare declaratiile purtatorului de cuvant al partidului pe care il conduceti, care a calificat in mod neserios niste propuneri facute de USL ca fiind “delir ...
Dupa cum vorbeste presa, fostul primar Constantin Sever Cibu va candida la functia de primar in alegerile ce vor avea loc anul viitor. Pana aici nimic nou si nelalocul lui. Surpriza a venit atunci can...
Stim cu totii ca Bulgaria este tara din Uniunea Europeana cu cel mai redus nivel al salariului mediu si pensiei medii, Romania situandu-se pe locul doi la acest capitol. Daca luam insa in calcul venit...
Nu ai ce face si începi sa te întrebi în ce fel de tara traiesti, când afli ca, de exemplu, un politist, un procuror, un judecator, un vames, un profesor, un medic iau spaga, un preot ia „mici a...
A scris enorm. Îi placea sa combata si hârjonea tarele societatii în texte ironice. Personal, l-am cunoscut în cadrul redactiei „Natiunea” si, chiar daca multi îl considerau un „dinozaur”...
PDL şi actuala Coaliţie vor rămâne la guvernare şi după alegerile din 2012, însă premierul Emil Boc, liderul PDL, nu ştie dacă va mai fi premier atunci când se va inaugura autostrada Sibiu-...
Dl. Jerzy Buzek, Președintele Parlamentului European, a vernisat ieri, 11 octombrie 2011, la Bruxelles expoziția lucrărilor de artă contemporană achiziționate de Parlamentul European din Români...
Oricât ar fi de searbada, politica dâmboviteana are macar un element central: „ce iese din pisica, tot soareci manânca!”. si totusi, guzganii sunt cei ce au ajuns sefi peste sectia de deratizar...
Rep: Pentru inceput, te rog Cosmin, să-mi spui care mai e situatia în Uniunea Naţională pentru Progresul Romaniei, ce noutăţi mai sunt?Cosmin Răzmeriţă, preşedintele organizaţiei de tineret...
PSD respinge cu indignare declaraţia făcută de Teodor Baconschi potrivit căreia este important ca PDL să fie „susţinut de România care lucreaza, nu de România care cerşeşte.” Prin aceast...
Fitch a revizuit în scădere ratingul pentru datoriile pe termen lung ale Italiei, în valută şi monedă locală, de la 'AA minus' la 'A plus', cu perspectivă negativă, iar calificativul pe terme...